Tocmai ce am dat din intamplare in cautarile mele de chestiuni mai mult sau mai putin profesionale pe net , peste cel mai idiot site pe care am intrat ever. Era chipurile pentru barbati si ii instruia pe maestrii zilelor noastre despre arta seductiei si ce tactici sa foloseasca in timpul "combinarii" vreunei domnite plapande. Aberatii mai mari n-am vazut in viata mea desi eram ferm convinsa ca se debiteaza la nivel masculin in grupuri mai mult sau mai putin restranse si organizate, dar sa le mai faci si publice...!?!?!?!?!?!
Domnilor! Daca vi se mareste pupila in super/hypermarketuri si va limitati doar la acest context da, tot ce e posibil sa gasiti doar cocoane care au mai mult ca sigur un sort pe dedesubtul hainei cu puf roz care au venit sa ia castraveti, si da, s-ar putea sa va dea cu sacosa in cap daca va duceti la ea si "o ardeti"(ca sa ma exprim pe inteles) pueril. Deci nu va mai minunati atat ca nu se poate discuta cu femeile daca nu incercati sa le scoateti din contextul bucatariei si al sacoselor pline cu iaurt.
Pe de alta parte nu va trebuie doar ceea ce v-a pus mama natura intre picioare ca sa aveti o conversatie cu vreo duduie, in primul rand nici nu ati avea prea multe de discutat daca va limitati doar la atat caci sa fim seriosi, daca doar sex vreti, nu va trebuie mai mult de uuuuu, aaaaaa, si da pe duduile astea le gasiti peste tot! Dar daca tot aveti pretentii de domni elevati, studiati mai atent piata. Dezvoltati si voi o conversatie, sa se vada ca pe langa cei 7 ani chinuiti de acasa in care ati crezut-o pe mama voastra pe cuvant, ati incercat sa mai faceti si voi un antrenament mental pe baza caruia meritati titlurile date de o eventuala profesie.
Fiti naibii mai creativi decat inceputul cu: "femeile sunt un mister" (dati din coate putin daca tot va doriti ceva, pentru ca SURPRIZAAAAA si barbatii sunt un mister, dar macar unele se chinuie sa-l elucideze), si sfarsitul cu sablon dat: "Toate femeile sunt la fel! Niste curve!" - De ce? Ca se culca cu altul si nu cu voi?! . Si hai sa nu ne mai impartim in tabere rivale, caci oameni suntem si fiecare avem hachitele noastre dar hai sa vedem cum ajungem sa traim fiecare cu ele.
Iar cei care se simt in stare sa dea sfaturi, sa scrie o carte, sa o publice la o editura de renume, sa vedem ca au niste studii in domeniu si ceva referinte, altfel sa ne lase cu site-urile pline de sfaturi esuate si cliseice, nu de alta dar puberii de pana la 18 ani va cred pe cuvant si atunci e trist!
miercuri, martie 18, 2009
miercuri, ianuarie 21, 2009
Cuvinte-ntr-o pictura suprarealista
Bataia la poarta unde-au zburat pasari de metal
M-a sagetat brusc in terminatia nervoasa-a ghetii.
Vreau inauntru sa te memorez.
Ma opresc la timp...la timpul trecut.
Gandurile mi le arunc in strada.
Daca ma vezi (plecand) sa nu ma strigi pe numele adevarat.
Sa nu-mi vorbesti. Cuvintele au prins o forma muta,
Logica tacerii si numaratoarea de la 1.
Nu vom da mana si nu vom recunoaste ca fiecare a facut parte din sirul de renuntari a cuiva.
Ca gemetele, urletele si durerile ni le-am rasturnat intr-un pahar berzelius pe care l-am pus cu gura-n jos.
Iubim singuri.
Stop! Cardiac
M-a sagetat brusc in terminatia nervoasa-a ghetii.
Vreau inauntru sa te memorez.
Ma opresc la timp...la timpul trecut.
Gandurile mi le arunc in strada.
Daca ma vezi (plecand) sa nu ma strigi pe numele adevarat.
Sa nu-mi vorbesti. Cuvintele au prins o forma muta,
Logica tacerii si numaratoarea de la 1.
Nu vom da mana si nu vom recunoaste ca fiecare a facut parte din sirul de renuntari a cuiva.
Ca gemetele, urletele si durerile ni le-am rasturnat intr-un pahar berzelius pe care l-am pus cu gura-n jos.
Iubim singuri.
Stop! Cardiac
duminică, septembrie 28, 2008
Crezul lucrurilor in care nu cred
Daca as fi nevoita intr-o zi sa aleg sa merg pe un trotuar plin de oameni sau pe unul plini de caini, l-as alege pe cel cu caini.
Nu mai cred de mult in cuvinte mari. Cred insa in cele mici pe care aparent le interpretez cum vreau eu spre a devini mari, fac insa asta cu aceeasi permanenta prezenta lucida a logicii. Evit sa plec din locuri sau din viata unor oameni pana nu imi conving toate simturile ca am facut totul inainte de a parasi locul/omul, desi uneori nu mai cred ca as putea face ceva.
Nu cred in bun simt desi am fost crescuta cu el atat de bine incat mi-e imposibil sa-l lepad.
Nu mai cred in limite desi pentru mine exista unele foarte clare.
Nu mai cred in principii desi am unele zdravene.
Nu mai cred in dimineti pentru ca adesea mi se contopesc cu amiezile.
Nu cred in priviri pentru ca cel mai adesea sunt cele mai inselatoare. Am ajuns sa nu mai cred nici in fapte pentru ca unii au inteles inaintea mea ca nu mai cred in cuvinte si folosesc alte arme de exterminare.
Nu mai cred de mult ca sunt un copil si asta ma inspaimanta uneori. Nu cred in copilariile altora pentru ca se folosesc de ele pentru a trage ca mustele la carne cruda imbibata in sange.
Nu cred in perfectiune desi mereu tind sa o ating pe toate planurile si o caut prin cele mai ascunse modalitati in cei mai ascunsi oameni.
Nu cred in taceri care ar trebui sa insemne negari pentru ca se dovedesc a fi negarea negarii.
Nu cred in cei care nu se enerveaza, chiar ma sperie, pentru ca se vor enerva cand sunt apele mai limpezi.
Nu cred in iubire, habar n-am ce inseamna cuvantul asta si nici nu ma intereseaza sa il stiu asimilat mai mult decat ca existand in dictionar si in viata altora. Cred in compromisuri de ceva timp si mi se par cele mai la indeamana si cele mai reale pentru lumea in care traim.
Nu cred in cei care isi plang de mila pentru ca sunt cei in fata carora nu ai putea si nu ai mai avea timp sa plangi vreodata.
Nu cred in cei care cred doar in ei, pentru ca s-au dovedit a fi cei care cred cel mai putin in ce ar putea sa faca de fapt sa aduca o schimbare daca si-ar dori-o intr-adevar.
Nu mai cred in ratacirile nimanui pentru ca imi sunt deajuns ale mele.
Nu cred in fidelitate pentru ca am ajuns sa ne inselam unii pe altii dandu-ne acordul sau sperand ca sunt doar momente de ratacire.
Nu mai cred in cei care au senzatia ca nu ii inteleg in conditiile in care sunt mereu acolo gata sa ascult si nu sa profit de momentul de slabiciune, gata sa incerc orice pentru a-i ajuta.
Nu cred in cei care cer "un an, un timp, un anotimp" pentru ca o fac cu siguranta preciziei meschine a faptului ca timpul lor ramane intact, in vreme ce timpul meu se lasa masurat dilatat de catre orice ceas elvetian.
Nu cred in adevar decat ca notiune filozofica pentru ca am cunoscut minciuna ca fiind o a doua piele a omenilor.
Nu cred in cei care nu au incredere in mine in conditiile in care am facut cat mi s-a permis si uneori mai mult sa le-o castig.
Nu cred in prezenta unor persoane care ar putea ameliora lipsa altora desi uneori ma salvez pe astfel de insule.
Nu cred in pacea lumii cand stiu ca in mine se dau razboaie pe care chiar daca le pierd sau daca le castig, razboaie raman.
Nu cred in intamplari desi cred ca exista lucruri care nu sunt intamplatoare.
Nu cred ca oamenii isi pot schimba toata structura pe care au fost invatati sa o urmeze insa cred ca ei se pot schimba. In bine numai dupa o moarte clinica.
Cred ca pentru a construi un lucru bun se folosesc vorbe si doar pentru a-l darma fapte.
Cred ca singurele lucruri care mai sunt bune reincalzite a doua oara sunt sarmalele si mai cred ca doar la Flanco se dau garantii.
Cred in jocuri care isi pot schimba regulile din mers dar si ca pionii raman doar pioni indiferent de statutul lor.
Icehouse - Don't believe anymore
Asculta mai multe audio Muzica »
Nu mai cred de mult in cuvinte mari. Cred insa in cele mici pe care aparent le interpretez cum vreau eu spre a devini mari, fac insa asta cu aceeasi permanenta prezenta lucida a logicii. Evit sa plec din locuri sau din viata unor oameni pana nu imi conving toate simturile ca am facut totul inainte de a parasi locul/omul, desi uneori nu mai cred ca as putea face ceva.
Nu cred in bun simt desi am fost crescuta cu el atat de bine incat mi-e imposibil sa-l lepad.
Nu mai cred in limite desi pentru mine exista unele foarte clare.
Nu mai cred in principii desi am unele zdravene.
Nu mai cred in dimineti pentru ca adesea mi se contopesc cu amiezile.
Nu cred in priviri pentru ca cel mai adesea sunt cele mai inselatoare. Am ajuns sa nu mai cred nici in fapte pentru ca unii au inteles inaintea mea ca nu mai cred in cuvinte si folosesc alte arme de exterminare.
Nu mai cred de mult ca sunt un copil si asta ma inspaimanta uneori. Nu cred in copilariile altora pentru ca se folosesc de ele pentru a trage ca mustele la carne cruda imbibata in sange.
Nu cred in perfectiune desi mereu tind sa o ating pe toate planurile si o caut prin cele mai ascunse modalitati in cei mai ascunsi oameni.
Nu cred in taceri care ar trebui sa insemne negari pentru ca se dovedesc a fi negarea negarii.
Nu cred in cei care nu se enerveaza, chiar ma sperie, pentru ca se vor enerva cand sunt apele mai limpezi.
Nu cred in iubire, habar n-am ce inseamna cuvantul asta si nici nu ma intereseaza sa il stiu asimilat mai mult decat ca existand in dictionar si in viata altora. Cred in compromisuri de ceva timp si mi se par cele mai la indeamana si cele mai reale pentru lumea in care traim.
Nu cred in cei care isi plang de mila pentru ca sunt cei in fata carora nu ai putea si nu ai mai avea timp sa plangi vreodata.
Nu cred in cei care cred doar in ei, pentru ca s-au dovedit a fi cei care cred cel mai putin in ce ar putea sa faca de fapt sa aduca o schimbare daca si-ar dori-o intr-adevar.
Nu mai cred in ratacirile nimanui pentru ca imi sunt deajuns ale mele.
Nu cred in fidelitate pentru ca am ajuns sa ne inselam unii pe altii dandu-ne acordul sau sperand ca sunt doar momente de ratacire.
Nu mai cred in cei care au senzatia ca nu ii inteleg in conditiile in care sunt mereu acolo gata sa ascult si nu sa profit de momentul de slabiciune, gata sa incerc orice pentru a-i ajuta.
Nu cred in cei care cer "un an, un timp, un anotimp" pentru ca o fac cu siguranta preciziei meschine a faptului ca timpul lor ramane intact, in vreme ce timpul meu se lasa masurat dilatat de catre orice ceas elvetian.
Nu cred in adevar decat ca notiune filozofica pentru ca am cunoscut minciuna ca fiind o a doua piele a omenilor.
Nu cred in cei care nu au incredere in mine in conditiile in care am facut cat mi s-a permis si uneori mai mult sa le-o castig.
Nu cred in prezenta unor persoane care ar putea ameliora lipsa altora desi uneori ma salvez pe astfel de insule.
Nu cred in pacea lumii cand stiu ca in mine se dau razboaie pe care chiar daca le pierd sau daca le castig, razboaie raman.
Nu cred in intamplari desi cred ca exista lucruri care nu sunt intamplatoare.
Nu cred ca oamenii isi pot schimba toata structura pe care au fost invatati sa o urmeze insa cred ca ei se pot schimba. In bine numai dupa o moarte clinica.
Cred ca pentru a construi un lucru bun se folosesc vorbe si doar pentru a-l darma fapte.
Cred ca singurele lucruri care mai sunt bune reincalzite a doua oara sunt sarmalele si mai cred ca doar la Flanco se dau garantii.
Cred in jocuri care isi pot schimba regulile din mers dar si ca pionii raman doar pioni indiferent de statutul lor.
Icehouse - Don't believe anymore
Asculta mai multe audio Muzica »
miercuri, septembrie 24, 2008
Eu in ochii celui mai bun prieten al meu
Simt nevoia acuta sa ma laud. Tocmai ce am citit post-ul dragului meu prieten al carui nume din pacate, desi ma roade foarte tare, nu il pot da/scrie/spune aici. Era vorba despre femeile din viata lui si mare mi-a fost uimirea sa ma regasesc acolo. Forma in care m-am gasit mentionata este aceasta:
"Popa...heheeee...Popa, draga, daca citesti aceste randuri, sa stii ca mi-a fost foarte greu sa descriu modul in care te vad eu pe tine. Intr-un timp iti ziceam "mama", dar imi dau seama ca nu eram foarte precis, in spusele mele. Tu esti genul de femeie, ce roieste in jurul unui barbat de care s-a lipit emotional (amical fai, nu te gandi la prostii) si care devine cel mai bun prieten al lui. Ce m-a ofticat intotdeauna este faptul ca nu bei si nu beau bere, pentru ca eu cred ca ne-ar fi stat foarte bine impreuna uitandu-ne la meciuri. Cu tine daca vreau sa scuip, nu ma sfiesc, cu tine daca vreau sa vorbesc cu "carne", nu ma abtin; cu tine daca vreau sa ma iau de femei, tu imi zici cum s-o fac. Cu tine pot sa ma bat, cu tine pot sa fac glume pe care nimeni altcineva nu le-ar gusta, cu tine pot sa fac filme, cu tine pot sa fac scenarii, cu tine pot sa fac orice pot face cu "prietenul perfect". Si ai un avantaj asupra acelui prieten: tu esti femeie. Ceea ce ma avantajeaza si pe mine si ma face sa te pretuiesc cu atat mai mult."
Este omul de care m-am atasat intr-un mod foarte frumos inca din primele zile de facultate(daca e un motiv pentru care regret ca s-a terminat perioada asta este pentru ca nu am sa mai pot sta pe scari la prima oara, pana sa intram la cursuri, sa il vad cu Red Bull-ul in fata si sa ne fumam plamanii pana la prima ora de curs in timp ce el imita diversi actori mai mult sau mai putin in viata, din filmele vechi romanesti).
Dupa cum spuneam a fost un soi de chimie intre noi cu totul altfel decat in mod normal intre un barbat si o femeie, o secunda nu l-am vazut altfel decat un foarte bun prieten(desi arata foarte bine si mai nou detine si "patratele") chiar daca atunci cand urca scarile in fata mea ii admiram curuletul cu glas tare. Este omul care a facut special pentru mine cele mai bune pulpe de pui cu salata si cartofi prajiti cand aveam cea mai mare nevoie de asta. Este omul cu care am baut in Chicago nopti la rand pana eu incepeam sa plang, pentru ca asta e efectul pe care il are bautura asupara mea. E omul care a inteles mereu cand nu am putut sa fiu "prezenta" la unele iesiri. Este singurul om pe care am sa il aplaud frenetic cand canta la karaoke.
Este cel de la care am copiat la examene, este cel care mi-a facut o ditamai vanataia cand mi-a tras in joaca un pumn, este cel care imi tragea matza de coada la propriu prin casa(pe vremea cand il aveam pe dragul meu Jorj). Este cel cu care pot sa vorbesc de la Kant la sosete si pe umarul caruia nu am sa pot plange prea mult pentru ca ma va face sa rad imediat. Este cel care a umblat dupa adeverinte pe la scoala si pe la fostul meu loc de munca in locul meu, cand eu eram intr-o stare jalnica intr-un loc cu mult alb. Este omul pe care nu m-am suparat niciodata si nici nu cred ca se va intampla asta. Este cel pe care l-am luat asa cum este si a inteles asta si m-a luat asa cum sunt si am apreciat asta.
E un tip incredibil de istet si inteligent cu care pot face exact ce a scris el despre mine si mult mai multe(la un moment dat ne gandeam chiar si la afaceri:)). Este cel caruia ii spuneam "fiule" cu mare drag si nici macar nu mai stiu de unde s-a pornit relatia asta "mama-fiu". Este singurul prieten (fara "a" la sfarsit) pe care il consider si il voi considera altfel mereu pentru ca la un moment dat, tot in Chicago, dupa ce eu bausem bine, el a mai venit cu un pahar de vin si in timp ce ciocnea cu mine mi-a spus "Fritz..., friends forever!". Mai sunt atatea de spus despre el si despre "noi", dar mai sunt si atate de trait de aici incolo impreuna...!
"Popa...heheeee...Popa, draga, daca citesti aceste randuri, sa stii ca mi-a fost foarte greu sa descriu modul in care te vad eu pe tine. Intr-un timp iti ziceam "mama", dar imi dau seama ca nu eram foarte precis, in spusele mele. Tu esti genul de femeie, ce roieste in jurul unui barbat de care s-a lipit emotional (amical fai, nu te gandi la prostii) si care devine cel mai bun prieten al lui. Ce m-a ofticat intotdeauna este faptul ca nu bei si nu beau bere, pentru ca eu cred ca ne-ar fi stat foarte bine impreuna uitandu-ne la meciuri. Cu tine daca vreau sa scuip, nu ma sfiesc, cu tine daca vreau sa vorbesc cu "carne", nu ma abtin; cu tine daca vreau sa ma iau de femei, tu imi zici cum s-o fac. Cu tine pot sa ma bat, cu tine pot sa fac glume pe care nimeni altcineva nu le-ar gusta, cu tine pot sa fac filme, cu tine pot sa fac scenarii, cu tine pot sa fac orice pot face cu "prietenul perfect". Si ai un avantaj asupra acelui prieten: tu esti femeie. Ceea ce ma avantajeaza si pe mine si ma face sa te pretuiesc cu atat mai mult."
Este omul de care m-am atasat intr-un mod foarte frumos inca din primele zile de facultate(daca e un motiv pentru care regret ca s-a terminat perioada asta este pentru ca nu am sa mai pot sta pe scari la prima oara, pana sa intram la cursuri, sa il vad cu Red Bull-ul in fata si sa ne fumam plamanii pana la prima ora de curs in timp ce el imita diversi actori mai mult sau mai putin in viata, din filmele vechi romanesti).
Dupa cum spuneam a fost un soi de chimie intre noi cu totul altfel decat in mod normal intre un barbat si o femeie, o secunda nu l-am vazut altfel decat un foarte bun prieten(desi arata foarte bine si mai nou detine si "patratele") chiar daca atunci cand urca scarile in fata mea ii admiram curuletul cu glas tare. Este omul care a facut special pentru mine cele mai bune pulpe de pui cu salata si cartofi prajiti cand aveam cea mai mare nevoie de asta. Este omul cu care am baut in Chicago nopti la rand pana eu incepeam sa plang, pentru ca asta e efectul pe care il are bautura asupara mea. E omul care a inteles mereu cand nu am putut sa fiu "prezenta" la unele iesiri. Este singurul om pe care am sa il aplaud frenetic cand canta la karaoke.
Este cel de la care am copiat la examene, este cel care mi-a facut o ditamai vanataia cand mi-a tras in joaca un pumn, este cel care imi tragea matza de coada la propriu prin casa(pe vremea cand il aveam pe dragul meu Jorj). Este cel cu care pot sa vorbesc de la Kant la sosete si pe umarul caruia nu am sa pot plange prea mult pentru ca ma va face sa rad imediat. Este cel care a umblat dupa adeverinte pe la scoala si pe la fostul meu loc de munca in locul meu, cand eu eram intr-o stare jalnica intr-un loc cu mult alb. Este omul pe care nu m-am suparat niciodata si nici nu cred ca se va intampla asta. Este cel pe care l-am luat asa cum este si a inteles asta si m-a luat asa cum sunt si am apreciat asta.
E un tip incredibil de istet si inteligent cu care pot face exact ce a scris el despre mine si mult mai multe(la un moment dat ne gandeam chiar si la afaceri:)). Este cel caruia ii spuneam "fiule" cu mare drag si nici macar nu mai stiu de unde s-a pornit relatia asta "mama-fiu". Este singurul prieten (fara "a" la sfarsit) pe care il consider si il voi considera altfel mereu pentru ca la un moment dat, tot in Chicago, dupa ce eu bausem bine, el a mai venit cu un pahar de vin si in timp ce ciocnea cu mine mi-a spus "Fritz..., friends forever!". Mai sunt atatea de spus despre el si despre "noi", dar mai sunt si atate de trait de aici incolo impreuna...!
sâmbătă, septembrie 20, 2008
Fara griuri.
Fara prietenii arse in promisiuni volante.
Fara vorbe cu sens unic in priviri promise himerelor reale.
Fara marsuri demne spre dreptate.
Fara inceputuri cu sfarsit premeditat.
Doar realul, invinsi si invingatori!
Peste liniste, liniste sa cada,
abisul nostru nestiu.
Teama de culori…ne pierdem.
Scari plane, cazuti si ploi.
Te strivesc sub necuvinte
Iti sugrum visele.
Te pierd de cand te gandesc
Iti ucid astrii, te neg firesc.
De ce ma surzesti cu prezenta acuta a lipsei tale?
Unde as putea sa iti sfasii tacerea?
Cat sa mai cad? Cat de in jos sa ma curm?
Cat de in sus sa te astept?
Pe unde calci, eu nu mai vad sa strig,
Pe unde esti, eu nu mai vad sa mor.
De langa tine pier.
Cazul nostru ramane inchis. Rateuri in doi.
Toto Cutugno - Gli amori
Asculta mai multe audio Muzica »
joi, septembrie 18, 2008
Lectia de feminitate
Post-ul este un raspuns sau intarirea ideii pe care o sustine bunul si dragul meu prieten B.(Bend the Unbended-din dreapa paginii mele).
Scena tango-ului din filmul "Take the Lead", este una dintre putinile lectii de feminitate acceptate de mine, o mai accept pe cea a lui Anais Nin expusa in majoritatea cartilor sale. De asemenea recomand filmul "Henry and June", dupa cartea cu acelasi titlu.
Nimic nu poate pune in valoare mai bine o femeie pe lumea asta decat tango-ul. Dansul asta este pasiunea ce zace intr-o femeie si forma exceptionala de a o manifesta in asa fel incat sa "starneasca" un barbat si cu putin noroc sa il tina langa ea until the end of the common memory of their story. Este puterea de a intelege exact care e limita supunerii unei femei in fata unui barbat, a modalitatilor ei de dominare si de a se lasa dominata. Tango-ul este forta unei femei emanata prin totii porii odata cu o sexualitate debordanta dar si momentul in care isi lasa cuminte ochii in jos pentru a fi sigura de urmatorul pas.
FEMEIE scrie cu rosu pe o tipa(intr-o rochie neagra) in timp ce isi danseaza perfect, aproape matematic, tango-ul langa cel care stie sa o conduca si sa ii anticipeze pasii. Feminitatea vine odata cu siguranta pasilor si cu privirea complice aruncata de "el" in timpul "dansului". Sunt multe de spus dar ma rezum la atat...
marți, septembrie 16, 2008
Lucruri care imi plac si de care mi-e dor
Sunt fascinata de mainile oamenilor. Nu fata, nu ochi, nu nas, nu gura, nu altceva. Mainile spun cele mai ascunse povesti ale unui om. Sunt cele mai expresive forme de putere dar si de timiditate. Imi plac la nebunie, cel putin la un barbat, mainile puternice dar cu degete subtiri ca de pianist. Ochii fenteaza, ochii ti-ii poti controla insa mainile nu. Ele spun povestea asa cum a fost si cum este. Spun caracterul pe care il ascunzi sub o spranceana ridicata sau dupa ochii aparent blanzi si uneori spun profesia. E impresionant cate lucruri faci intr-o zi cu ele. Traim datorita lor. Ne hranesc, ne imbraca, ne dezbraca, ne spala, ne aranjeaza, cu ele iubim, cu ele profesam.
Cele mai puternice si expresive maini pe care le-am vazut sunt ale bunicului meu. Cu ele mi-a facut cand eram "de-un cot" avioane din lemn cu alice pe care le proptea in pari inalti la poarta, pentru ca acolo vroiam eu, doar-doar o sa inteleg ca numai cu avioanele se poate zbura, nu ridicand mainile si dand din ele ca randunelele asa cum am sperat si recunosc, uneori mai sper. Cu ele mi-a facut fluturi pe roti, tot din lemn pe care ii impingeam prin gradina fascinata ca dau din aripi si pe pamant. Sunt mainile care au tinut arme in razboi (unde i-au si degerat) si cele care ma mangaiau pe cap cand ma tinea pe brate. Sunt mainile cu care a cosit si cu care a hranit toate animalele domestice posibile din ograda copilariei mele. Sunt mainile care m-au sustinut de spate cand am mers prima oara pe bicicleta Pegas. Sunt mainile pe care le iubesc cel mai mult in lumea asta pentru ce exprima si pentru tot ce au facut, mai fac si sper sa mai faca mult timp...
Imi place teatrul si mi-e dor sa joc. Mi-e dor de tot "Nobody`s"-ul, de repetitii, de roluri, de 18 ore interminabile pana la Timisoara, mi-e dor de emotia cu care spuneam prima replica si apoi nu mai auzeam nimic in jur. Mi-e dor sa isi uite cineva replica si sa traiesc sentimentul ca daca nu spun ceva ACUM imi zboara inima din piept. Simteam ca dureaza minute pana reuseam sa improvizez ceva, erau insa doar secunde umplute cu te-miri-ce percepute ca facand parte din piesa. Mi-e dor de cortina care cadea peste noi si de aplauzele pe care le auzeam cand aproape, cand departe. Mi-e dor de betiile de acolo si de oamenii geniali si fascinanti pe care i-am cunoscut acolo si doar acolo. There is no place like Timisoara!
Imi plac la nebunie baloanele pe care le fac din tuburile cu solutie (ffff greu de gasit), care au mereu o biluta pe care nu am reusit vreodata sa o bag in gaura din labirint din simplu motiv ca se electrizeaza. Suflu in dracia aia de nu mai pot dar baloanele alea mici sau imense, care se desprind si plutesc atat de lin dar care se sparg atat de repede, imi dau cea mai frumoasa senzatie de liniste. Mi-as dori sa am in casa o masinarie care sa scoata permanent baloane, cum imi doresc sa nu trebuiasca sa mai astept 3 anotimpuri pana sa infloreasca macii. Dar sunt lucrurile pe care le apreziez si de care ma bucur mai mult cand le am, tocmai pentru ca sunt greu de gasit si de obtinut.
Va urma
Cele mai puternice si expresive maini pe care le-am vazut sunt ale bunicului meu. Cu ele mi-a facut cand eram "de-un cot" avioane din lemn cu alice pe care le proptea in pari inalti la poarta, pentru ca acolo vroiam eu, doar-doar o sa inteleg ca numai cu avioanele se poate zbura, nu ridicand mainile si dand din ele ca randunelele asa cum am sperat si recunosc, uneori mai sper. Cu ele mi-a facut fluturi pe roti, tot din lemn pe care ii impingeam prin gradina fascinata ca dau din aripi si pe pamant. Sunt mainile care au tinut arme in razboi (unde i-au si degerat) si cele care ma mangaiau pe cap cand ma tinea pe brate. Sunt mainile cu care a cosit si cu care a hranit toate animalele domestice posibile din ograda copilariei mele. Sunt mainile care m-au sustinut de spate cand am mers prima oara pe bicicleta Pegas. Sunt mainile pe care le iubesc cel mai mult in lumea asta pentru ce exprima si pentru tot ce au facut, mai fac si sper sa mai faca mult timp...
Imi place teatrul si mi-e dor sa joc. Mi-e dor de tot "Nobody`s"-ul, de repetitii, de roluri, de 18 ore interminabile pana la Timisoara, mi-e dor de emotia cu care spuneam prima replica si apoi nu mai auzeam nimic in jur. Mi-e dor sa isi uite cineva replica si sa traiesc sentimentul ca daca nu spun ceva ACUM imi zboara inima din piept. Simteam ca dureaza minute pana reuseam sa improvizez ceva, erau insa doar secunde umplute cu te-miri-ce percepute ca facand parte din piesa. Mi-e dor de cortina care cadea peste noi si de aplauzele pe care le auzeam cand aproape, cand departe. Mi-e dor de betiile de acolo si de oamenii geniali si fascinanti pe care i-am cunoscut acolo si doar acolo. There is no place like Timisoara!
Imi plac la nebunie baloanele pe care le fac din tuburile cu solutie (ffff greu de gasit), care au mereu o biluta pe care nu am reusit vreodata sa o bag in gaura din labirint din simplu motiv ca se electrizeaza. Suflu in dracia aia de nu mai pot dar baloanele alea mici sau imense, care se desprind si plutesc atat de lin dar care se sparg atat de repede, imi dau cea mai frumoasa senzatie de liniste. Mi-as dori sa am in casa o masinarie care sa scoata permanent baloane, cum imi doresc sa nu trebuiasca sa mai astept 3 anotimpuri pana sa infloreasca macii. Dar sunt lucrurile pe care le apreziez si de care ma bucur mai mult cand le am, tocmai pentru ca sunt greu de gasit si de obtinut.
Va urma
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
